Echipa Discover Me

Ana- Ramona Tunaru ( Psiholog) – Coordonator Proiect

Cine sunt eu ? Cine esti tu ? Cum e sa-ti exprimi la vedere experientele de viata, preocuparile, proiectele, visele de-o zi sau de-o viata ? Cum se face ca tu esti tu si eu sunt eu ?! …ca eu sunt unica si tu esti unic, ca experienta mea de viata e diferita de a ta sau poate similara … sau cum se face ca ne intrebam, si eu … poate si tu, cum de nu ne-am facut inca cunoscute raspunsurile la intrebari simple, de ieri, de azi sau de maine.

Cum e sa fii copil ? Cum e sa fii mama, sa fii femeie ? Cum e sa fii tata , sa fii barbat ? Cum e sa fii bunic, bunica ? Cum e sa crezi ca STII cine esti si-n acelasi timp sa nu stii ca STII ?

Intrebari simple, aparent …. dar tic-tac, tac-tic, minutele se scurg agale iar cuvintele se joaca de-a v-ati ascunselea cu mine, poate si cu tine … cu voi … cu noi … !

Ma asalteaza flashuri de culoare si lumina, crampeie de viata in imagini multicolore. Ma las purtata de nostalgia placuta a calatoriei mele ce rememoreaza oameni si locuri dragi, inceputuri de drum si popasuri multiculturale, framantari si ilumnari, planuri in derulare, proiecte implinite si binevenite momente de repaos si asezare in matca.

Asemenea unui regizor de film asamblez puzzle-uri de imagini ce se deruleaza intr-un du-te vino ametitor pe ecranul alb al computerului, ce-mi devine instant complice, asistentul meu de productie J si iata, imaginile prind glas :

1998. Pentru o fractiune de secunda sunt tanara absolventa de psihologie in cautare de drumuri si experiente profesionale, pentru alte cateva secunde fac un salt in tunelul timpului si … ca printr-o magie am 27 de ani : dupa o incursiune profesionala de cativa ani in domeniul resurselor umane si al formarii in psihoterapie, renunt la un job bine platit si ma avant in necunoscut. Curiozitate. Avant. Teama.

Luxemburg, 2003. Sunt eu si Luca, baietelul de 7 luni pe care il ingrijesc si care mi-e nespus de drag, cu ochii lui albastrii si parul balai. Ne petrecem mult timp explorand strazi, parcuri, magazine, vitrine: el, in vis sau joaca, eu in entuziasmul si fascinatia experimentarii, pe rand, a rolurilor pe care trecatorii mi le atribuie nonsalant, daruindu-mi din abundenta zambete alaturi de titlul de sora, mama, verisoara a strengarului Luca … numai jeune fille aupair nu si nu ! he-he-he… chicotesc de placere si-mi continuui curioasa calatoria. Noutate. Sensibilitate.Bucurie.

… simt cum emotia creste si reveria devine realitate. 2005, sunt in India, fac parte din echipa “Medecins sans frontiers” Belgia si ma aplec asupra unei realitati complet necunoscute mie pana atunci: catastrofa naturala, tsunami. Poposesc intr-o lume in care nu am nici un fel de repere familiare si totusi … sunt plina de energie si dorinta de-a fi aproape de adultii si copii in deriva, in teama, in confuzie. In ciuda emotiilor intense ce transpar in ochii inlacrimati de jelirea celor dragi descopar o lume plina de candoare, de credinta, de bunavointa si ospitalitate nemarginita. In fata acestor oameni atat de puternici prin structura lor fízica si mentala ma simt incredibil de fragila si totusi … in lunile petrecute aici concentratia de maturitate creste simtitor.Experienta asta dura m-a invatat sa fiu aproape de om, de la suflet la suflet, indiferent de rasa, culoare, limba,varsta, status, sa am mai putin … sau aproape deloc din ceea ce devenise obisnuinta, sa pretuiesc ceea ce parea de la sine inteles!

Si m-a invatat inca : sa fiu mai treaza, mai constienta de mine si de cei din jurul meu ! Experienta.Toleranta.Smerenie. Adaptare.

Stop cadru India!

2006, moment de respiro si calatorii pe meleaguri dintre cele mai diverse : sicilia, istambul, paris, bruxelles. Poposesc in piete, bat kilometri de strazi, privesc arhitectura oraselor, intru in vorba cat pot de des cu oamenii locurilor, vreau sa stiu cum traiesc, ce maninca, cum simt, cum se exprima. Savurez fiecare clipa…rememorez aerul bland sau taios, briza, mirosul strazilor, zgomotul tramvaielor, soarele arzator si … expresia chipurilor pe care le intalnesc. Diversitate.Emotie. Culoare.

Vara 2006, reintoarcere la radacini, Bucuresti. Proiecte noi: dau viata unui nou concept- Body, Mind & Spirit si unui eveniment cu acelasi nume, impreuna cu o buna prietena. Entuziasm. Energie. Implicare. Incredere. Daruire.

2007. Dezamagiri si dor de proiecte umanitare. Schimbare de planuri : revenire in zona resurselor umane si a psihoterapiei: profesez, studiez, continuui sa ma formez. In acelasi timp demarez un proiect in psihologie sportiva pentru echipa de fotbal Universitatea Craiova alaturi de tanarul si entuziastul meu coleg Vlad Ungureanu. Muncim cu daruire si roadele muncii nu intarzie sa apara la sfarsitul celor noua luni de consiliere psihologica a baietilor olteni. Satisfactie. Reasezare. Recalibrare.

2008. Ma exprim in ganduri, vorbe si fapte. Incep sa creionez un nou proiect : dezvoltare personala pentru copii la centrul educational “Discover me”. Energia mea creste simtitor langa oameni entuziasti si increzatori. Cred cu tarie in ceea ce fac si vreau sa daruiesc si celorlalti rodul muncii si experientei mele. Copiii in preajma carora traiesc zi de zi imi sunt reperele ce-mi ghideaza drumul. Le simt inocenta si libertatea de-a zburda, la fel de bine cum le simt temerile ascunse sau visele conturate in imagini alb/negru sau pastel. Coerenta. Sinergie.Pasiune.Credinta.

Acum ii poftesc si pe colegii mei la insirat sloave, margele de sticla sau orice le pica la-ndemana !

Simona Anghel- Psiholog educational

Multi oameni raspund la intrebarea « Cine esti ? » dand detalii despre ceea ce fac. Am sa incep prin a va spune cine sunt, apoi ce fac si in final cum ma simt. Sunt vesela si vorbareata. Imi place sa merg in satul meu natal si să respir aerul prospăt şi înmiresmat al naturii!  Vorbesc cu entuziasm despre  ceea ce fac : ma ocup de educatia copiilor prescolari si scolari mici incercand sa-i descopar, sa-i cunosc si sa le fiu sprijin in propria devenire.  Iubesc copiii, imi place sa ii am in preajma, ma intregesc.    

Privesc cu nostalgie în urmă, încercând să deschid în ordinea importanţei câteva ferestre ale minţii. Undeva, într-un timp nu foarte îndepartat, dar suficient de trecut pentru a aşeza amintirile ce le-a născut în sertare ale preţuirii, ale admiraţiei, ale nostalgiei, acolo s-a conturat dorinţa mea de a fi ,,educator” . Dintre toţi cel mai mult am fost influenţată de profesorul de psihologie, cel care mi-a mărturisit la un moment dat că vede în mine ceva ce eu nu recunoşteam încă. Mi-a arătat numai drumul…si eu l-am urmat. Am devenit educator-învăţător odată cu terminarea liceului dar nu m-am oprit aici. Am continuat să aprofundez conoştinţele în domeniul educaţiei copilului urmând cursurile facultăţii de psihologie. Şi iată-mă astăzi psiholog la Centrul de dezvoltare personala a copilului Discover Me. Aici am descoperit o altă lume, o lume cu mulţi pitici curioşi, jucăuşi şi dornici de cunoaştere. În scurt timp a devenit şi lumea mea, o lume în care şi tu ca adult devii de multe ori copil.Visul îmi este împlinit: lucrez cu copiii. Susţin activităţi educativ-formative de stimulare a dezvoltării sociale, emoţionale, cognitive a copiilor. Mă înconjor de copii şi sunt fericită!

Privesc în spate şi sunt mulţumită. Privesc în faţă şi sunt determinată, implicată în tot ceea ce fac. Îmi place prezentul, fiecare zambet şi fiecare semn de întrebare din ochii prichindeilor mei, mă întregesc. Mă simt bine cu mine şi cu cei din jur. Şi … recunosc …e atât de greu să ajungi la sufletul unui copil însă e o aventură care merită întradevăr trăită!!!

 

Valentina Filip – Institutor / Invatatoare After School

Cand, la 6 ani, paseste pragul scolii, cu inima cat o gamalie de ac si cu privirea speriata, il iau de manuta si-i zambesc. Vorbele nu ajung. Ele se adreseaza mintii. Ori eu vreau sa ma vada si sa ma auda cu sufletul. Si atunci il iau de mana si-i zambesc. Si el simte. Si vine cu mine. Mi se daruieste, facandu-ma sa ma daruiesc la randul meu.

Secunda aceea in care isi pune palma in palma mea si ma priveste in ochi este motivul pentru care sunt invatatoare. Am terminat facultatea de litere. As fi putut lucra cu adolescenti sau copii mai mari. Pentru trei ani chia ram facut-o, insa mi-a lipsit secunda aceea si m-am intors. Si sunt fericita.

Intram impreuna in clasa si timp de 4 ani, incerc sa-l ajut sa se descopere. Il invat, il ghidez, dar mai ales il incurajez. Restul il las destinului. Si-l vad peste ani inginer, mecanic, pictor, profesor sau actor. Poate ca s-a facut inginer ca a paricipat la olimpiada de matematica din clasa a IV-a. S-a facut pictor pentru ca i-am trimis lucrarile la concursurile nationale si internationale de picture. Sau poate s-a facut actor fiindca s-a simtit important pe scena la nenumarate serbari scolare si spectacole la care a participat cand era elevul meu.

Am aprins doar scanteia. Am asezat impreuna cu el primele caramizi, ajutandu-l sa-si imagineze edificiul. I-am aratat cum sa se cladeasca pe el insusi. Restul tine de familie, de conjunctura, de destin. Destinul meu e implinit prin el.

Ecaterina Haiduc – Institutor / Invatatoare After School

33 de ani la catedra constituie o experienta. Mi-au creat amintiri pline de semnificatie si deseori, de adanca duioosie si imi dau speranta, de fiecare data, a unui nou inceput.

 

Copii sunt un univers , un infinit de ganduri, trairi, vise…sunt o minune pe care am inteles ca am sansa s-o descopar, sunt personalitati, care de-a lungul acestui timp, mi-au patruns in suflet, mi-au daruit din bucuria si durerea lor si carora sper, le-am ramas intr-un sertaras al inimii.

 

Ce stie un copil, ce intelege un copil; stie si intelege ca daca nu te ratacesti in paginile “cartii”, nute ratacesti nici pe cararile vietii, stie si intelege ca istetimea mintii sale ii da puterea sa-si aleaga singur drumul, ca are puterea si dreptul de a decide pentru propria persoana si mai stie ca ii are in el si alaturi de el pe toti cei care i-au fost, pentru ceva vreme, adevarati si pasionati dascali.